Berna – Centrul istoric al capitalei elvețiene

Berna este capitala Elveției, situată puțin în partea vestică față de centrul țării, la 542 de metri deasupra nivelului mării. Este al cincilea cel mai mare oraș elvețian, având o populație de aproximativ 140 de mii de locuitori. Orașul Berna a fost fondat în anul 1191 de către Berthold al V-lea, ducele de Zähringen, iar conform legendei acesta a numit orașul după denumirea în germană a primului animal pe care l-a întâlnit la vânătoare, ursul. Astăzi simbolul principal al orașului este ursul, fiind întâlnit și pe steagul cantonului Berna.

Berna a devenit capitală în anul 1848 atunci când orașele fondatoare ale statului federal elvețian au trebuit să facă o alegere. Zurich era prea german, Geneva era prea francez, astfel încât Berna a fost alegerea potrivită.

Am ajuns în Berna cu trenul din Zurich după o călătorie de o oră, plătind 51 de franci pe un bilet dus-întors, dar având un card de discount (Half Fare Travelcard). Fără acest card prețul călătoriei ar fi fost de 102 franci. Trenul m-a lăsat direct în centrul orașului, de unde am început sa mă plimb luând la pas toate străduțele orașului vechi. Acesta are o arhitectură medievală foarte bine păstrată, iar din 1983 este inclus și pe lista patrimoniului UNESCO.

De la gară am pornit spre centrul istoric, pe axa SpitalgasseMarktgasseKramgasseGerechtigkeitsgasse, unde imediat pe partea stângă am găsit Heiliggeistkirche (Biserica Sfântului Duh), construită la începutul secolului 18 în stil baroc.

Orașul Berna este înconjurat de râul Aare din trei părți, în partea vestică fiind vegheat inițial de turnul Zytglogge, după care o dată cu extinderea orașului au mai fost construite Käfigturm și Christoffelturm, acesta din urmă fiind distrus în 1864. Käfigturm a fost construit inițial în 1256, demolat în 1640 și reconstruit în 1644 în stil baroc. Având 49 de metri, un ceas și un clopot în partea din vârf, astăzi marchează începutul străzii Marktgasse. La următoarea intersecție, cu strada Kramgasse se află turnul Zytglogge, ce a fost construit inițial în jurul anului 1220, dar care a ars complet în 1405 când un foc uriaș a cuprins întregul oraș. A fost reconstruit în același an, 1405, cu o înălțime de 54.5 metri și având un ceas astronomic, clopot dar și niște figurine care se pun în mișcare la fiecare oră, cu patru minute înainte.

În centrul vechi al orașului se găsesc pe mijlocul străzii 11 fântâni construite în secolul 16 de către sculptorul Hans Gieng, fiecare având câte o figurină ce reprezintă câte o poveste. Pe strada Kramgasse, la numărul 49 se află la etajul al doilea casa unde a stat Albert Einstein între anii 1903 și 1905, aici dezvoltând ideea teorii relativității. Astăzi casa este transformată în muzeu și se poate vizita contra sumei de 5 franci.

Am ajuns apoi la Rathausplatz, o piață din centru unde se găsesc primăria orașului (Rathaus), Biserica Sf. Petru și Pavel (Kirche St. Peter und Paul) și bineînțeles și o fântână din 1542, Vennerbrunnen. În apropiere am mai găsit și clădirea teatrului (Stadttheater), construită în anul 1903. Vizavi se află statuia unui cavaler și comandant al forțelor Confederației Elvețiene, născut în Berna în jurul anului 1299, Rudolf von Erlach. Lângă teatru se mai află și Kornhausforum, un spațiu pentru expoziții de artă găzduit într-o clădire din secolul 18 care era folosită pentru depozitarea cerealelor, și Kindlifresserbrunnen, o fântână ce reprezintă un monstru care mănâncă un copil.

Am continuat plimbarea pe lângă Casino, aflat într-o clădire din 1908, ajungând la Berner Münster (Catedrala din Berna). Această catedrală gotică a fost construită începând cu anul 1421 până în 1893, având o înălțime de 100.6 metri, astăzi fiind cea mai înaltă din Elveția. Plătind 5 franci o puteți vizita și urca în turn pentru o priveliște minunată asupra orașului. Exact lângă biserică este și un mic parc cu o vedere de sus asupra râului și a podului Kirchenfeldbrücke. La câțiva pași se află Erlacherhof, cancelaria orașului, găzduită de o clădire construită în secolul 18.

După ce am vizitat centrul vechi al orașului, am coborât și trecut peste podul Nydeggbrücke, de unde se poate vedea în partea stângă un alt pod, Untertorbrücke, iar pe partea dreaptă Bärengraben, un mic parc construit încă din secolul 19, ce găzduiește câțiva urși. După parc am coborât puțin până la marginea râului Aare de unde am putut observa partea sudică a centrului.

Orașul Berna poate fi văzut și de sus dintr-o grădină de trandafiri, Rosengarten, aflată la doar câteva zeci de scări distanță. Intrarea este gratuită, iar de aici puteți admira panorama centrului istoric, dar și multitudinea de soiuri de trandafiri. La întoarcere am trecut peste podul Untertorbrücke, până am ajuns la un altul, Kirchenfeldbrücke, cu vedere asupra catedralei și a parlamentului. Pe partea cealaltă a podului se găsesc multe muzee, cel de istorie având o arhitectură interesantă.

M-am întors înapoi în centru traversând alt pod, Dalmazibrücke, și apoi urcând până la Bundeshaus (Parlamentul), un complex de clădiri ce însumează 300 de metri, construit între 1894 și 1902; de aici se poate vedea partea sudică a orașului, iar în depărtare se observă munții Alpi.

Nu am mai avut timp să ajung, dar alte locuri remarcate de mine ar fi:

  • Gurten, munte aflat în apropiere de unde se poate vedea orașul Berna;
  • Tierpark Dählhölzli, grădină zoologică
  • Universitatea din Bern și Grădina botanică a universității (intrarea gratuită);
  • Muzee: Zentrum Paul Klee (artă), Bernisches Historisches Museum / Einstein Museum (istorie), Kunstmuseum (artă), Naturhistorisches (istorie naturală), Museum für Kommunikation, Alpines Museum der Schweiz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *